Violența domestica nu e o formă de iubire!

                     Indiferent de tipul de violență cu care te confrunți, violența nu e o formă de iubire și, în absolut toate cazurile, nu există nicio justificare pentru ea.

                        Cu titlu de exemplu, violența domestică poate consta în proliferarea de insulte sau amenințări ori poate consta în producerea unor vătămări prin lovire, bătaie, tragere de păr, tăiere sau orice alte acte de violență. De asemenea, se poate manifesta sub forma unor acte de gelozie sau sub forma unor instrumente de control a vieții personale, sociale, etc.

                   Violența nu e o formă de iubire. Dimpotrivă, violența domestică reprezintă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

                   Primul pas pe care îl poți face atunci când te confrunți cu un agresor este încheierea relației cu acesta în cel mai scurt timp posibil.

                   Dacă agresorul nu respectă alegerea pe care ai făcut-o și continuă să exercite acte de violență asupra ta, atunci este bine să soliciți ajutorul organelor judiciare competente în vederea obținerii unei ordin de protecție.

             În acest sens, Legea nr. 217/2003 oferă cadrul juridic necesar asigurării protecției victimelor împotriva actelor de violență.

               În primul rând, legea enumeră în art. 4 alin. 1 formele sub care se poate manifesta violența domestică, respectiv: violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială și violența spirituală.

                         În al doilea rând, victima trebuie să formuleze o cerere de emitere a ordinului de protecție. Cererea poate fi formulată personal sau prin mandatar convențional.

                    În al treilea rând, ordinul de protecție poate fi emis de către polițistul sau instanța de judecată, după caz, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.

                  Prin ordinul de protecție se poate dispune una sau mai multe măsuri de protecție dintre obligațiile sau interdicțiile enunțate la art. 38 din Legea nr. 217/2003, respectiv:

1. evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
3. limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
4. cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă dintre cele prevăzute la art. 19;
5. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
6. interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
7. obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
8. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
9. obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
10. încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

                    Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile menționate mai sus și dispuse prin ordinul de protecție constituie, în temeiul art. 47 din Legea nr. 217/2003, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

                          Nu în ultimul rând, potrivit art. 39 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de data emiterii ordinului.

Ai neclarităţi? Contactează-ne!

Av. Gina Terinte